Statea intins, cu picioarele pe caloriferul rece si cu fundul bolnav pe scaunul ergonomic din care ieseau bureti. Nu-l deranja nimeni, nu-l deranja nimic. De fapt, il deranja durerea din gat care i se instalase acolo in dimineata din ziua precedenta. Un cosmar, ca de obicei. Prefera sa vomite o ora incontinuu, decat sa mai simta senzatia de ciment din gat, care-i crea dificultati si cand incerca sa-si inghita propria saliva. Dar se obisnuise, asa era de fiecare data cand se racea. El nu facea febra, el nu era slabit, pe el nu-l treceau transpiratiile, el nu trebuia sa stea in pat, pe el nu-l luau ameteli, lui nu i se facea rau, lui nu-i curgeau mucii, el nu tusea, el nu ragusea, pe el nu-l durea capul. Cand se racea, pe el il durea doar gatul. Dar era de-ajuns. Ii dadea senzatia de neputinta fizica, de blocaj, de arest la domiciliu. Singurul aliat al sau era Tantum-ul Verde care statea aiurea pe birou si care ii mai alina chinul. Detesta cand oamenii sugeau Tantum Verde fara sa-i doara gatul, sub pretextul ca "are gust bun". I se parea o risipa.
Se uita la ceas. De 4 ore statea in aceeasi pozitie.
Mana i se lipise de mouse, ochii ii erau fixati pe ecranul colorat si putea sa scrie la tastatura cu ochii inchisi, fara sa greseasca vreo litera. Senzatia de plictiseala era greu de diferentiat de cea de foame. Stia ca ii e foame doar pentru ca il durea stomacul. Dar lenea pusese stapanire pe fiecare muschi striat din corpul sau. Ca sa ajunga la bucatarie trebuia sa se miste. Cu tot corpul! Apoi sa ia fata de masa, apoi s-o intinda, apoi sa caute prin frigider, apoi sa aleaga mancarea, apoi s-o incalzeasca la microunde, apoi s-o scoata din microunde, apoi sa mearga pana la camara sa aduca painea si abia apoi putea sa manance. Sau nu, trebuia sa traga si scaunul si sa se puna pe el. Si furculita... Decise ca nu ii era foame. Iar stomacul se infurie si incepu sa se agite. Dar el nu-i dadea atentie. Era prea ocupat cu cititul blogurilor, cu vizionatul de filmulete, cu plimbatul cu mouse-ul pe avatarele celor care nu dormeau. Nu era deloc interesant si nici util ceea ce facea si constientiza asta, insa nu se putea opri. Pana la urma, ce putea sa faca altceva?...
Prefera fara doar si poate sa fie la scoala, decat acolo unde afla acum. Trebuie sa fii un imbecil ca sa alegi sa fii bolnav in loc sa mergi la scoala. Pe el nu-l pusese nimeni sa aleaga. Alesese deja universul pentru el. Univers tembel... Sa-l imbolnaveasca chiar in perioada de sfarsit a anului, o perioada in care in sfarsit avea energie, avea timp liber, avea entuziasm si planuri mari. Dar isi aminti: el era optimist. Cum de uitase?! Asta il va salva si acum, fara indoiala. Durerea va trece in cel mult 3 zile si o va lua de la inceput. Acum doar ia o pauza... Universul nu este pana la urma asa de tembel. Se hotari ca in ziua urmatoare sa mearga la scoala, indieferent de starea in care sa va afla. Stia ca in dimineata urmatoare nu se va simti la fel de energic, insa hotararea era deja luata. "Nu ma intereseaza nici daca ii imbolnavesc pe toti maine", isi spuse zambind. Cristi se uita la ceas. 00:02. Deja era maine.
..Kozmy J se uita la ceas. 00:02. Deja era maine.
RăspundețiȘtergere