The Social Network - review

Notă: Ar fi bine să vă uitaţi la film înainte să citiţi.


Facebook. Toată lumea ştie despre Facebook. Nu toată lumea ştie exact ce e Facebook, dar toata lumea a auzit de Facebook. Şi când spun toată lumea, mă refer la toată lumea în afară de bătrânii de la ţară şi de oamenii din lumea a treia. Există o probabilitate foarte mare ca cei care citesc acum acest articol să fi intrat cel puţin o dată astăzi pe Facebook ca să verifice cine cu cine s-a combinat, care pe unde a umblat, cine ce poze a mai postat, pe scurt să se “updateze”.

"The Social Network" este un film care ne povesteşte cum a apărut Facebook. Cum era înainte de cei 500 de milioane de utilizatori, înainte să valoreze 25 de miliarde de dolari, pe vremea când fondatorul său era doar un geniu tocilar. Mă rog, cel puţin aşa ni-l prezintă filmul.

Încă de la inceput, vreau să spun ca filmul nu e excepţional, nu e artă cinematografică şi cu siguranţă nu e cel mai bun film al anului. Dar o să revenim la asta.

Spuneam că tema filmului este drumul pe care Mark Zuckerberg a trebuit să-l parcurgă ca să ajungă cel mai tânăr miliardar. Şi puteam să jur, dinainte să văd filmul, că nu avea să fie prezentat ca un tip de treabă, normal la cap, care a avut într-o zi o idee despre cum să facă bani pe net. Era necesar ca personajul principal să fie un mizantrop, un geniu nesociabil şi neînţeles, care se ridică pe propriile picioare şi care, prin puterea minţii sale briliante, creează o lume nouă care schimbă societatea pentru totdeauna (nu neapărat în bine). Îi înţeleg pe producători, genul ăsta de personaje prinde foarte bine in ziua de azi, pentru că mulţi dintre adolescenţi sunt nesociabili. Prin crearea unui personaj nesociabil, dar geniu, se crează un sentiment de comfort în mintea spectatorului, care se regaseşte în personajul principal şi hotarăşte că a fi nesociabil echivalează cu statutul de geniu neînţeles. E o chestie psihologică foarte tare şi, trebuie să recunosc, că şi pe mine mă seduce câteodată. E însă greşită.

Prestaţia actorului în rol principal Jesse Eisenberg e bună, dar lasă de dorit. Dă impresia de om care suferă de un fel de agnozie emoţională. Are tot timpul o fata confuză şi in acelasi timp plictisită, dar mereu reuşeşte să dea replici tăioase, să combată cu argumente superlogice şi să le închidă gura la toţi avocaţii care nu sunt de acord cu el. Pentru că e un geniu, na. Nu pare să aibă niciun fel de emoţie, are aceeaşi expresie facială pe tot parcursul filmului şi totuşi reuşeşte să se facă plăcut într-un fel. După părerea mea însă, nu destul de plăcut ca să primească o afurisită de nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor.

Acţiunea curge bine, filmul e dinamic, nu am verificat nici o dată cât mai este pana la final. Totuşi, nu am simţit nimic pe parcurs, nicio emoţie, nu m-am ataşat de niciun personaj, nu m-am enervat când am văzut că tipul îşi trădează prietenul. Dialogul e foarte rapid, deloc realistic, pentru că nimeni nu vorbeşte aşa repede. Şi piţipoancele nu dau argumente raţionale, cu atât mai puţin când se ceartă. (Ca fapt divers, vorbesc despre tipa asiatică virgulă care, din întamplare, joacă pe Disney Channel în “Zack si Cody”. Mă simt cult.) A fost tare scena în care e revoltată că tipul nu şi-a schimbat statusul pe Facebook la “in a relationship”, motiv pentru care îi da foc la dormitor. Chiar se întamplă asta în viaţa reală…NOT.

Justin Timberlake are o prestaţie surprinzător de bună în rolul tânărului “antreprenor” afemeiat şi manipulator Sean Parker. Gemenii ăia de 2 metri m-au fascinat de fiecare dată când au apărut pe ecran. Nu prin performanţă, ci prin impozanţă. Nu înţeleg de ce a trebuit sa ocupe atât de mult din film, dar au fost amuzanţi. Tot timpul mă duceau cu gândul la Fred si George Weasley din “Harry Potter”.

Muzica e o bilă albă pentru film. S-a potrivit cu scena de fiecare dată, deşi tranziţiile de la o scenă amuzantă la una serioasă erau destul de bruşte.

Una peste alta, un film ok. Nu excepţional, cum am mai spus, în niciun caz o capodoperă.  După mine, nu-şi merită cele 4 Globuri de Aur câştigate (Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu, Cea mai bună regie si Cea mai buna coloană sonoră), cu atât mai puţin cele 8(!) nominalizări la Oscar. Da, Facebook e un fenomen, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre film. Premiile şi voturile pozitive ale criticilor or fi un fel de publicitate (dacă mai era nevoie) facută site-ului. Nu ştiu de unde atatea laude. Bănuiesc că filmul are un aer complicat din cauza dialogurilor, care pe lângă faptul că sunt exagerat de rapide în unele momente, conţin şi cuvinte lungi şi termeni tehnologici pretenţioşi.

Nota mea, 7/10.

Chiar dacă deja o jumatate de miliard de oameni folosesc Facebook,  numărul lor creşte în fiecare secundă. Se învârt cifre ameţitoare în jurul afacerii ăsteia şi moda Facebook n-o să apună prea curând. Spuneam că numai bătrânii de la ţară şi oamenii din lumea a treia n-au auzit de Facebook. Nu m-ar surprinde însă să văd în câţiva ani cum bunicii noştri îşi schimbă statusurile în "Chillin at the crâşmă" sau cum culeg cartofi din grădina... de pe Farmville.